Jurnalista Emilia Şercan s-a aflat, marţi, pentru a doua oară în faţa deputaţilor, de această dată la Comisia pentru drepturile omului, după ce pe 6 aprilie a fost audiată de Comisia de cultură pe tema încălcării libertăţii de expresie, a drepturilor la viaţa privată şi altor drepturi.
Alături de jurnalistă, Comisia pentru drepturile omului i-a invitat pe şefii Poliţiei Române şi Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA), care n-au fost însă prezenţi la şedinţă, drept pentru care comisia a decis, în unanimitate, la propunerea deputatului Ludovic Orban, să le solicite oficial miniştrilor Apărării şi de Interne să dispună participarea celor doi oficiali la o şedinţă viitoare.
Deputaţii tuturor grupurilor parlamentare s-au arătat solidari cu jurnalista, apreciind că lucrurile semnalate de aceasta nu trebuie să se întâmple cu niciun alt jurnalist sau cetăţean şi şi-au exprimat disponibilitatea ca prin interpelări sau intervenţii să solicite puncte de vedere instituţiilor abilitate.
Deputatul independent Violeta Alexandru a precizat, în deschiderea şedinţei, că membrii comisiei s-au reunit după ce s-au sesizat cu privire la mai multe aspecte relatate în spaţiul public de Emilia Şercan privind încălcarea dreptului de petiţionare, a dreptului la viaţa privată, precum şi la încălcarea reglementărilor europene cu privire la datele cu caracter personal.
agerpres.ro