Preşedintele USR, Cătălin Drulă, afirmă că, în prima jumătate a acestui an, cheltuielile statului român au crescut cu o treime faţă de cele înregistrate în urmă cu doi ani. Drulă este sceptic cu privire la faptul că, în urma măsurilor anunţate de partidele aflate la guvernare, la final de an se vor înregistra reduceri reale ale cheltuielilor la buget.”Pot să accept că e şi chestie de incompetenţă, dar mai degrabă o chestiune de prestidigitaţie politică, adică domnul Ciolacu ştie foarte bine că nu se va tăia nimic la sfârşitul anului. Anul trecut au fost PSD-PNL la guvernare, au dat o mare ordonanţă, la un moment dat, prin luna iunie, austeritate, dar am ajuns cu cheltuielile... Haideţi să punem şi nişte cifre: în primele şase luni ale anului, cheltuielile statului român au fost de 280 de miliarde de lei. Anul trecut, tot guvernare PSD-PNL, cu domnul Ciucă premier, 240. În guvernul din care am făcut parte, 210. Practic, au crescut cu 33%, în doi ani, cheltuielile statului. Asta este grav şi este rezultatul lipsei de reforme”, a afirmat Cătălin Drulă, miercuri seară, la Prima News.