Vicepremierul Dan Barna spune că e nevoie de un sistem de management al crizei, pentru situaţii ca cele petrecute în ultimele zile, când trenurile au stat ore întregi pe câmp din cauza defecţiunilor de pe calea ferată provocate de furtună şi de un accident. El i-a luat apărarea şefului CFR Călători, Ovidiu Vizante, a cărui demisie a fost cerută în urma declaraţiilor făcute la un post de televiziune pe acest subiect. Mai mult, Barna a fost iritat de întrebările repetate ale jurnaliştilor.
Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineaţa, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluţie pentru trenul blocat în câmp şi a reacţionat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluţie pentru cei 30 de copii care au stat opt ore în tren. În urma acestei declaraţii, premierul Florin Cîţu a spus că, dacă ar fi lucrat la Guvern, Vizante ar fi plecat acasă.