Daea rămâne la Agricultură, moţiunea a fost respinsă

Daea rămâne la Agricultură, moţiunea a fost respinsă

România ia primele măsuri în criza cerealelor ucrainene! Toate transporturile vor fi sigilate la intrarea în ţară şi vor fi controale ANSVSA în vămi la toate produsele venite din Ucraina. Măsurile au fost anunţate chiar în ziua în care Petre Daea a aflat că rămâne ministru al Agriculturii.

Colegii de Coaliţie l-au scăpat de moţiune, care a picat cu 174 de voturi impotrivă. Premierul Ciucă a anuntat că a discutat cu Daea şi i-a cerut să meargă la sedinta Consiliul European cu o soluţie pentru fermierii români. In urmă cu puţin timp, Comisia Europeană a anuntat că pregăteşte un al doilea pachet de sprijin de 100 de mil. euro şi o rată de cofinanţare de 200%, pentru fermierii afectaţi.

56 de deputaţi de la USR şi Forţa Dreptei au semnat documentul prin care cereau demiterea lui Petre Daea L-au acuzat că distruge agricultura românească şi că a ratat finanţări prin PNRR şi fondurile europene pentru fermierii români. După ce moţiunea s-a încheiat, Nicolae Ciucă i-a transmis lui Daea să meargă participe la sedinţa Comisiei Europeană şi să vină cu soluţii.

Până va exista un acord la nivel european, premierul a anunţat că România ar putea si ea să preia modelul Ungariei şi să interzică importurile mai multor produse din Ucraina. După ce a scăpat de moţiune, Petre Daea a avut o sedinţă online cu omologul său ucrainean. La scurt timp au fost anunţate câteva decizii: ,,statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară (sigilare şi monitorizare) pentru mijloacele de transport care tranzitează teritoriul României către state terţe, pentru protejarea fermierilor români care se confruntă cu dificultăţi din cauza fluxului de cereale ucrainene. (…) de astăzi România instituie controale direct în vamă, coordonate de către ANSVSA, pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina, cu prelevare de probe pentru determinarea calitativă în conformitate cu legislaţia europeană, si nu la destinaţie cum se întâmpla până acum", a anunţat Ministerul Agriculturii.

Decizia controalelor ANSVSA in vami vine după ce într-o altă ţară europeană au fost descoperite niveluri de pesticide peste limita admisă în UE. Ministrul ucrainean al Agriculturii va veni vineri la Bucureşti şi va avea o întâlnire tete-a-tete cu Petre Daea pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru ambele părţi.

Afla mai multe despretop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt