Dacian Cioloş, după succesul moţiunii de cenzură: „Drum bun, domnule Cîţu!”

Dacian Cioloş, după succesul moţiunii de cenzură: „Drum bun, domnule Cîţu!”
Inquam Photos / George Călin

Dacian Cioloş a reacţionat, marţi, la demiterea în Parlament a Guvernului Cîţu prin moţiune de cenzură - „Drum bun, domnule Cîţu! O ţară întreagă a stat blocată în demisia dumneavoastră”, a scris preşedintele USR pe Facebook. Cioloş spune că Florin Cîţu „a sacrificat o coaliţie funcţională pentru a câştiga puterea în partid” şi că partidul pe care îl conduce este „pregătit să reia discuţiile în condiţii civilizate şi rezonabile” dar că aşteaptă „o propunere realistă de coaliţie guvernamentală”.

„Drum bun, domnule Cîţu! O ţară întreagă a stat blocată în demisia dumneavoastră şi iată că, astăzi, demiterea a avut loc. E important ca din acest moment criza politică provocată de premierul Cîţu să se încheie cât mai repede. Pe cetăţeni îi interesează ca cineva să se gândească la ei şi nu la putere, de dragul puterii. Oamenii se luptă azi cu scumpiri, pandemie, un sistem sanitar ajuns la limită, nesiguranţa cu privire la rămânerea şcolilor deschise. Toată lumea ştie că avem o problemă sistemică, că încrederea în stat a ajuns la cote minime, iar situaţia este absolut dramatică.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt