Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat joi, la Focşani, că România face tot posibilul pentru ca în cadrul Planului Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR) să obţină un fond la dispoziţia primarilor pentru implementarea de proiecte, dar că nu există o garanţie în acest sens.
"În PNRR, (…) avem acest fond de rezilienţă pentru UAT-uri propus de România. Sigur, programul nu este finalizat şi eu vă vorbesc despre stadiul actual. Noi facem tot posibilul ca acest fond de rezilienţă pentru localităţi să existe. Dacă o să mă întrebaţi că pot să garantez dacă va exista sau nu, nu pot să vă garantez. Nu pot să garantez acest lucru pentru că suntem practic singurul stat membru din UE care propune un asemenea lucru. Şi evident că noi explicăm zilnic de ce este nevoie de acest lucru. Pentru că nevoia de infrastructură locală în România este o nevoie poate mai mare, mai stringentă, mai urgentă decât în alte state membre. Şi nu vorbesc de state occidentale unde aceste probleme, în mare parte, s-au rezolvat de mult timp. Şi atunci noi o să depunem toate eforturile pentru ca acest lucru să se întâmple. Oricât luăm pentru acest fond de rezilienţă, oricât, este mai mult decât nimic şi este ceva din care fiecare primărie va putea să facă ceva", le-a explicat ministrul primarilor vrânceni.
Potrivit ministrului Dezvoltării, în eventualitatea aprobării acestui fond pentru primării, în vederea absorbţiei rapide a fondurilor, va fi regândită metodologia de accesare a banilor europeni.
"Fondul este gândit cu două principii sănătoase, mai puţin obişnuite, dar care asigură, dacă se aprobă, o absorbţie rapidă şi eficientă a fondurilor respective. Nu va fi în prima fază un apel de proiecte. Şi vă spun de ce mergem pe această soluţie. (…) Noi PNRR avem până la sfâşitul lui 2026. Trebuie să încercăm ca absorbţia fondurilor să fie cât mai rapidă. Pentru că, dacă facem un apel de proiecte, din punctul nostru de vedere, atunci o să intrăm în aceleaşi probleme, cu 3-4 ani evaluare, încheiem contractul, până facem şi achiziţia s-a dus PNRR-ul şi nu mai putem să facem nimic la nivel local. Noi spunem ca pe categorii de localităţi să avem câte un fond predestinat, în prima fază cu acces universal, adică fiecare va şti aceasta este suma care stă la dispoziţia primăriei respective, va fi un şir de proiecte despre care se discută în continuare cu CE. (…) Un alt avantaj, pe lângă evitarea mecanismului evaluării, este acela că primarul, autoritatea locală, decide care este prioritatea. Este, dacă vreţi, un sistem foarte mult descentralizat, nu ca în sistemul de depuneri de proiecte", a spus ministrul.
agerpres.ro