Cristian Pârvulescu: În contextul geopolitic actual, ar fi foarte grav dacă s-ar ajunge la ruptură în coaliţie, iar partidul care ar provoca-o ar plăti un cost mare

Cristian Pârvulescu: În contextul geopolitic actual, ar fi foarte grav dacă s-ar ajunge la ruptură în coaliţie, iar partidul care ar provoca-o ar plăti un cost mare
Mediafax

Cedarea postului de premier nu e o chestiune uşoară pentru un partid, dar e o chestiune pe care ne-am asumat-o printr-un protocol, a declarat deputatul PNL Alin Ignat la Prima News.„Mai important este cum trecem România prin aceste crize suprapuse”, a adăugat politicianul.

Pot exista discuţii despre modul în care se va face rotativa, dar partidele ar trebui să discute direct dacă vor să facă schimbări în schema guvernamentală, spune Ignat.

Deputatul PSD Alfred Simonis consideră că la rotativă se vor vedea dacă se fac modificări ale protocolului de rotaţie, pentru că sunt miniştri care-şi fac treaba bine, cum ar fi cei de la Transporturi şi Fonduri Europene.

„PSD nu este singur în coaliţie orice modificare a protocolului trebuie făcută cu partenerii de coaliţie”, a precizat Simonis. Totuşi, spune el, negocierea posturilor trebie să fie ultima preocupare a miniştrilor acum.

„În contextul geopolitic actual, ar fi foarte grav dacă s-ar ajunge la ruptură în coaliţie, iar partidul care ar provoca-o ar plăti un cost mare”, consideră analistul politic Cristian Pârvulescu. Specialistul a adăugat că e normal să fie discuţii în coaliţie, pentru că fiecare partid are suspiciunea că ceilalţi parteneri profită.

Referitor la pensiile speciale, Alfred Simonis consideră că trebuie să fie găsită o variantă constituţională pentru această problemă.

Cristian Pârvulescu este, însă, de părere va fi foarte dificil de explicat, mai ales în situaţii geostrategice ca cea actuală, de ce ar trebui sancţionaţi militarii, poliţiştii şi cei din serviciile speciale. „Dacă vrem să avem un stat puternic, avem nevoie de armată, de servicii publice”, a declarat Pârvulescu, referindu-se la pensiile speciale.

Afla mai multe desprecoalitiepnlpsdrotativa
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt