Constituirea unei comisii de anchetă privind preţurile gazelor şi energiei - pe ordinea de zi a plenului reunit al Parlamentului

Constituirea unei comisii de anchetă privind preţurile gazelor şi energiei - pe ordinea de zi a plenului reunit al Parlamentului

Constituirea unei comisii de anchetă privind preţurile gazelor şi energiei a fost introdusă pe ordinea de zi a plenului reunit al Parlamentului, anunţă Partidul Social Democrat într-un comunicat de presă transmis luni.

"În timp ce partidele din Coaliţie se ceartă pe putere, PSD acţionează pentru a combate creşterea preţurilor la energie şi gaze naturale. PSD a reuşit, luni, în cadrul Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, să obţină introducerea pe ordinea de zi a Plenului reunit aprobarea "Comisiei parlamentare de anchetă pentru stabilirea cauzelor creşterii substanţiale a preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice"", a precizat PSD.

Social-democraţii au amintit că printre obiectivele Comisiei de anchetă se numără analiza măsurilor Ministerului Energiei, ANPC, ale Consiliului Concurenţei şi ANRE pentru a combate practicile anticoncurenţiale şi creşterea artificială a facturilor pentru cetăţeni.

De asemenea, membrii Comisiei de anchetă vor analiza "posibilitatea reintroducerii pentru o perioadă limitată a unor preţuri reglementate pentru consumatorii casnici şi IMM-urile afectate de pandemie".

Tot luni, PSD a depus în Camera Deputaţilor amendamentele sale la Legea consumatorului vulnerabil.

"Principalele modificări propuse de PSD sunt ca legea să intre mai repede în vigoare astfel încât să asigure protejarea consumatorilor vulnerabili înainte de venirea anotimpului rece; creşterea plafonului de venituri în care se încadrează consumatorii vulnerabili, creşterea ajutoarelor suplimentare pentru fiecare sursă de energie şi indexarea anuală a acestor plafoane şi ajutoare. Astfel, pe fondul certurilor pentru putere dintre formaţiunile din Coaliţia de guvernare, PSD rămâne singurul partid responsabil care continuă să acţioneze pentru rezolvarea problemelor stringente ale cetăţenilor", susţin social-democraţii.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: