Lucrările Congresului USR PLUS, în cadrul căruia urmează să fie validată victoria în alegerile interne a lui Dacian Cioloş şi să fie stabilită noua componenţă a Biroului Naţional, au început la Romexpo.
Un număr de 1.200 de delegaţi din întreaga ţară sunt prezenţi sâmbătă, la Bucureşti, dar având în vedere contextul pandemic, în sala de la Romexpo se vor afla maximum 150 de persoane simultan. La congres este permisă doar prezenţa persoanelor vaccinate.
În debutul congresului va fi prezentat un raport al alegerilor pentru desemnarea preşedintelui. De asemenea, vor fi prezentaţi candidaţii pentru Biroul Naţional, pentru Comisia Naţională de Arbitraj şi pentru Comisia Naţională de Cenzori. La ora 13,00 va începe votul.
Delegaţii care îşi vor exprima opţiunea privind componenţa noului Birou Naţional au fost împărţiţi pe fluxuri orare, pentru a-şi exercita votul.
Pentru Biroul Naţional şi-au depus candidatura 93 de membri USR PLUS, grupaţi în trei liste, dar şi trei candidaţi independenţi.
Europarlamentarul Dacian Cioloş a fost ales în funcţia de preşedinte al USR PLUS, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor interne. El a obţinut 19.603 voturi, iar contracandidatul său, Dan Barna, 18.908.
Vineri seara, într-o postare pe Facebook, Dacian Cioloş preciza că România se află "într-o criză politică" şi că USR PLUS trebuie să fie pregătit "pentru orice scenariu imediat". El menţionat că partidul trebuie să se pregătească pentru alegerile din 2024, astfel încât să câştige preşedinţia şi Parlamentul, pentru a-şi impune reformele. Totodată, le mulţumea celor aproape 40.000 de membri USR PLUS care au votat la alegerile interne, dar şi contracandidatului său.
"Îi mulţumesc şi lui Dan Barna, pentru că a crezut în această fuziune şi pentru tot efortul depus în calitate de copreşedinte al Alianţei şi al partidului. USR PLUS este deja o singură organizaţie şi, după congresul care începe mâine, va fi una puternică şi unită. (...) Suntem într-o criză politică ce va defini România anilor care urmează şi trebuie să fim pregătiţi şi coerenţi pentru orice scenariu imediat. Şi, în acelaşi timp, să ne pregătim intern pentru alegerile din 2024 în care USR PLUS trebuie să câştige preşedinţia şi Parlamentul, pentru a-şi impune reformele pentru care eu şi colegii mei am intrat în politică", a scris acesta.
La rândul său, Dan Barna a precizat că rămâne implicat în USR PLUS şi că va contribui "cu toată forţa" la acest proiect.
"Competiţia pentru alegerea următorului preşedinte al USR PLUS a fost una discreta dar epică. A câştigat Dacian Cioloş. Îl felicit şi îi urez un mandat prin care USR PLUS să ducă mai departe povestea spectaculoasă din politica românească pe care am construit-o în ultimii cinci ani. Avem această responsabilitate pentru România. (...) Rămân în proiect şi voi contribui cu toată forţa. Vreau să le spun miilor de colegi care m-au susţinut şi care au făcut eforturi extraordinare pentru mobilizarea membrilor în această campanie că le mulţumesc şi le sunt recunoscător. Sunt aici şi mergem împreună mai departe, a precizat Barna.
Sursa: Agerpres