Preşedintele PNL Nicolae Ciucă anunţă luni că Congresul PPE dinaintea alegerilor europarlamentare va fi găzduit de PNL la Bucureşti, liderul liberal arătând că decizia PPE de a organiza la Bucureşti cea mai importantă reuniune a sa arată încrederea de care se bucură Partidul Naţional Liberal şi preşedintele Klaus Iohannis în cadrul celei mai mari familii politice europene.
”Adunarea politică a Partidului Popular European (PPE) - cea mai mare familie politică din Europa - a decis astăzi ca Partidul Naţional Liberal (PNL) să găzduiască, la Bucureşti, Congresul PPE dinaintea alegerilor europarlamentare din 2024”, anunţă PNL într-un comunicat oficial.
”Decizia PPE de a organiza la Bucureşti cea mai importantă reuniune a sa arată încrederea de care se bucură Partidul Naţional Liberal şi preşedintele Klaus Iohannis în cadrul celei mai mari familii politice europene. Alegerea României reprezintă un mesaj de susţinere şi de solidaritate pentru toate statele din Europa Centrală şi de Est, care au făcut eforturi deosebite în contextul invadării Ucrainei de către armata rusă. Obiectivul principal al congresului de la Bucureşti va fi adoptarea strategiei PPE pentru alegerile europarlamentare”, a declarat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.
”Mulţumim conducerii Partidului Popular European pentru încrederea pe care ne-o acordă şi sunt convins că organizarea Congresului PPE de la Bucureşti din 2024 se va ridica la înălţimea aşteptărilor”, precizează preşedintele PNL.
La eveniment vor participa peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care vor fi toţi şefii de state şi de guverne şi preşedinţii de partide din partea PPE, alături de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, precum şi toţi comisarii europeni care fac parte din familia politică a popularilor europeni.
”Prin organizarea acestui Congres, PNL va oferi un cadru de dezbatere proeuropeană. Sunt convins că toate deciziile pe care le vom lua la Bucureşti vor contribui la câştigarea alegerilor europarlamentare, care vor consolida PPE ca principală forţă politică pentru următorii 5 ani”, a adăugat europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al Partidului Popular European.