Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a felicitat instituţiile implicate în inaugurarea centurii ocolitoare a oraşului Beiuş, subliniind importanţa parteneriatului în acest proiect. El a apreciat viziunea liberală care a dus la dezvoltarea rutieră şi la atragerea investitorilor în zonă.
"Îi felicit pe cei implicaţi, toate instituţiile implicate. Doresc să subliniez că aici s-a înţeles foarte bine partea aceasta de parteneriat. Prin cele două OUG, când s-a gândit descentralizarea, la nivelul PNL, şi a fost o necesitate, care produce efecte. Acest parteneriat dă ritm. Venim de fiecare dată cu mare plăcere la Oradea, în Bihor, oriunde am putut să participăm la inaugurarea unor obiective, obiective realizate din bani europeni, dar şi guvernamentali, dar şi de la autorităţile locale.
Apreciez această viziune, această viziune liberală, prin care s-a înţeles nevoia de dezvolatre rutieră. Am văzut investitori care au venit şi contribuie esenţial atât la locuri de muncă, dar şi transfer de tehnologie de ultimă generaţie. Îi felicit pe toţi cei implicaţi, autorităţi locale şi centrale. Să-i apreciem pe toţi cei ce au trudit ca acest proiect să se realizeze", a declarat preşedintele PNL.
Lucian Bode a descris centura Beiuş şi proiectul DN76 ca exemple de succes, subliniind importanţa infrastructurii rutiere pentru dezvoltarea economică a regiunii.
"Este un exemplu de succes, centura ocolitoare Beiuş şi cea de la Alejd. Sunt în implementate şi alte proiecte din Bihor. Pentru această zonă, pentru Beiuş înseamnă, ştim cu toţii, spun de fiecare dată, dezvoltarea economică a unei regiuni, a unei ţări, depinde într-o mare măsură de infrastructură rutieră. Coloana vertebrală pe care se ridică o ţară, un judeţ este infrastructura de transport.
Nu este singurul proiect care a beneficiat de tot suportul nostru, este şi despre drumul DN76. Un drum care a început, s-a semnat contractul în 2007, în 2010 trebuia finalizat. 10 ani de zile nu s-a întâmplat nimic. În 2020, accelerând procesul, la finalul 2020 a fost finalizat”, a precizat Bode.
În final, Ilie Bolojan a mulţumit Guvernului României şi premierului Nicolae Ciucă pentru sprijinul acordat, exprimându-şi speranţa că etapa a treia a proiectului va continua anul viitor.
"Le mulţumesc celor de le Guvernul României, domnului premier de atunci, domnul Ciucă, pentru tot sprijinul acordat. Sperăm că anul viitor CJ continuă cu etapa a treia, încât şi drumul judeţean să fie racordat. Duminică se va deschide oficial circulaţia. Datorită ploilor a fost o întârziere pe acest traseu", a spus Bolojan.
Circulaţia oficială pe noua centură ocolitoare urmează să fie deschisă duminică, cu o scurtă întârziere datorată condiţiilor meteo nefavorabile.