Ciuca, la Constanta: De cele mai multe ori liderii uită să fie oameni. Nu e nimeni deasupra lucrurilor

Ciuca, la Constanta: De cele mai multe ori liderii uită să fie oameni. Nu e nimeni deasupra lucrurilor

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că liberali nu trebuie să se laude cu absolut nimic, chiar nu au voie să se laude, ci trebuie să rămână cu picioarele pe pământ şi să lase faptele să vorbească. ”Sigur că există o parte dintre obiective pe care nu le-am făcut, este normal, suntem oameni. Doar că de cele mai multe ori liderii, indiferent de nivelul la care îşi desfăşoară activitatea, uită să fie oameni. Şi li se pare că sunt ei cei care sunt deasupra lucrurilor. Nu e nimeni deasupra lucrurilor”, a arătat el.

Nicolae Ciucă a fost prezent, vineri, la conferinţa de lansare a candidaţilor PNL Constanţa la alegerile locale din 9 iunie.

“Când l-am văzut pe domnul preşedinte Huţucă atât de serios m-am gândit: oare pot să spun ceva să zâmbească lumea? Noroc că a venit Sebastian Burduja şi a fost un pic mai animat. Dar seriozitatea aceasta denotă ceea ce s-a întâmplat în municipiul Constanţa şi ceea ce se întâmplă în municipiul Constanţa. Aici au avut loc o serie întreagă de proiecte care s-au derulat şi înainte să începem activitatea domnul amiral mi-a adus aminte de o glumă pe care o făceam între noi, nu o să o spun. Domnul amiral, atunci când ne întâlneam, ne ştim de foarte mulţi ani, pe mine mă leagă foarte multe, profesional, foarte multe obiective de municipiul Constanţa.... Şi i-am zis domnului amiral, totuşi o să spun ceva. Ce face un marinar după ce stă prea mult pe uscat? Se apucă de săpat să dea de apă. Dânsul s-a apucat de săpat, dar să sistematizeze apa şi a făcut foarte bine”, a declarat preşedintele PNL.

El a dezvăluit că a fost întrebat de jurnalişti, la sosirea la Casa de Cultură, acolo unde are loc evenimentul de lansare al liberalilor, dacă s-a schimbat ceva în municipiul Constanţa.

“Mă întrebau la intrare, distinsele doamne şi domni din presă, ce am simţit venind pe jos de la marginea staţiunii Mamaia până aici şi dacă s-a schimbat ceva în Constanţa. S-a schimbat, tocmai de aceea spun, acum doi ani, acum trei ani, acum un an, în Constanţa era destul de multă forfotă, nu toată lumea era mulţumită, dar nu poţi să faci ceva dacă nu te apuci să strici ceea ce nu funcţionează sau să pregăteşti şi să amenajezi ceea ce ţi-ai propus. Astăzi, când am venit, într-adevăr lucrările s-au finalizat şi când mai venea domnul primar la Bucureşti şi discutam de ce avem de făcut, îl întrebam de fiecare dată: domnule amiral, finalizaţi? Finalizez. Iacătă că a reuşit ca parte din proiectele pe care le-a început să le finalizeze”, a mai afirmat liderul PNL.

El a susţinut că PNL nu trebuie să se laude cu absolut nimic, ci trebuie să lase faptele să vorbească.

“Chestiunea aceasta care ţine de proiectele noastre şi de absorbţia de fonduri europene a fost o prioritate şi tot ceea ce se desfăşoară sau parte din, marea parte din ceea ce se desfăşoară ca proiect în Constanţa şi în judeţul Constanţa, cum s-a specificat aici, 400 de obiective sunt cu fonduri europene. Asta înseamnă apartenenţa noastră şi asta înseamnă înţelepciunea autorităţilor locale să absoarbă şi să folosească cât mai mult fondurile europene pentru dezvoltarea comunităţilor, pentru că într-adevăr PNL nu trebuie să se laude cu absolut nimic, nu avem voie să ne lăudăm, trebuie să rămânem oameni normali, cu picioarele pe pământ, în relaţie directă cu cetăţenii şi să lăsăm faptele noastre să vorbească şi să arate că aşa cum am promis, aşa ne-am angajat şi aşa am reuşit să facem. Sigur că există o parte dintre obiective pe care nu le-am făcut, este normal, suntem oameni. Doar că de cele mai multe ori liderii, indiferent de nivelul la care îşi desfăşoară activitatea, uită să fie oameni. Şi li se pare că sunt ei cei care sunt deasupra lucrurilor. Nu e nimeni deasupra lucrurilor”, a subliniat Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL a mai afirmat că politica nu este arta compromisului, ci este arta faptelor.

“Sunt oameni care au performat profesional. Asta le-am cerut la liberali. Veniţi cu oameni profesionişti, uşile sunt deschise pentru cei care au făcut ceva în viaţa lor, altfel despre ce să vorbim. Sunt oameni care au făcut lucruri în viaţă. Am mai spus cândva şi am să repet de fiecare dată, politica nu este arta compromisului, politica este arta faptelor. În Partidul Naţional Liberal le-am cerut să demonstreze prin fapte fiecare ce a făcut şi ce n-a făcut, pentru că trebuie să recunoaştem ce n-am făcut, sunt lucruri, aşa cum v-am spus, omeneşte, pe care nu le-am făcut, dar trebuie să le recunoaştem. Trebuie să avem curajul să ne ducem să vorbim cu oamenii”, a punctat Nicolae Ciucă.

Afla mai multe despreciucaconstanta
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt