Liderul PNL Nicolae Ciucă a avut o întâlnire cu comunitatea de români din Madrid, sub cupola unei biserici româneşti din Spania. „Biserica este îndrumare, sprijin şi alinare, pentru românii din ţară, dar cu atât mai mult pentru cei din diaspora”, a afirmat preşedintele liberalilor.
El a amintit de faptul că, în perioada în care a fost premier, a pus bazele rezolvării problemei dublei cetăţenii pentru românii din Spania şi continuă să depună eforturi, pentru a îşi respecta acest angajament până la capăt.
„Biserica este îndrumare, sprijin şi alinare – pentru românii din ţară, dar cu atât mai mult pentru cei din diaspora. Am avut parte de o seară extrem de plăcută alături de comunitatea de români din Madrid care a reunit, sub cupola unei biserici româneşti din Spania, valorile şi virtuţile neamului nostru. În ultima vizită pe care am făcut-o la Madrid acum trei săptămâni, mi-am promis că voi reveni şi voi petrece mai mult timp cu românii stabiliţi aici. Iar în aceste zile am reuşit. Am vorbit despre sprijinul pe care ei îl aşteaptă de la noi, autorităţile statului român, dar şi despre ce şi-ar dori să găsească în România când se întorc acasă. Cât am fost premier, am pus bazele rezolvării problemei dublei cetăţenii pentru românii din Spania şi continui să depun eforturi, pentru a-mi respecta acest angajament până la capăt”, a scris Nicolae Ciucă, sâmbătă pe Facebook.
Liderul PNL a adăugat că „banii trimişi din diaspora în România sunt peste 100 de miliarde euro, bani cu o contribuţie uriaşă la dezvoltarea ţării”.
„Este datoria noastră să continuăm să modernizăm sectoarele-cheie, pentru ca România să fie, cu fiecare zi, mai dezvoltată, mai modernă, mai bine conectată la valorile europene”, a concluzionat Ciucă.