Guvernul susţine proiectele de operaţionalizare a unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă, cât şi retehnologizarea unităţii 1, a transmis, luni, premierul Nicolae Ciucă, aflat într-o vizită, alături de mai mulţi membri ai Executivului.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuţiile s-au axat asupra rolului energiei nucleare în strategia energetică a ţării şi modul în care dezvoltarea programului nuclear românesc, prin proiectele de investiţii ale Nuclearelectrica, va contribui la securitatea şi tranziţia energetică către o economie curată.