Cîţu: Eu îmi aduc aminte în aceste zile de protestul poliţiştilor, în stradă, toţi supăraţi. Nu i-am mai văzut în aceste zile să spună ceva despre cazul de la Oneşti

Cîţu: Eu îmi aduc aminte în aceste zile de protestul poliţiştilor, în stradă, toţi supăraţi. Nu i-am mai văzut în aceste zile să spună ceva despre cazul de la Oneşti

Premierul Florin Cîţu a afirmat că poliţiştii au ieşit la protest zilele trecute şi erau supăraţi în stradă, însă în această perioadă nu a văzut ca aceştia să spună ceva despre cazul de la Oneşti. El a adăugat că este necesară o reformă în Poliţia Română, precum şi a statului din temelii, în toate cotloanele sale.

„Trebuie să fie o reformă, dar aceasta trebuie să fie o discuţie cu ministrul respectiv să vedem care sunt planurile şi unde vrem să ducem această instituţie. Eu v-am spus că vreau să fac o reformă a statului din temelii, în toate cotloanele sale. Asta implică şi aceste instituţii. Cred că veţi vedea mai mult şi când va apărea şi legea pensiilor rediscutată, şi legea salarizării”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat miercuri la postul B1 Tv, când va fi reformată Poliţia Română.

El a adăugat că a văzut săptămâna trecută protestul poliţiştilor, însă acum nu i-a văzut ieşind să spună ceva despre cazul de la Oneşti.

„Dumneavoastră şi toţi îmi spuneţi ce trebuie să facă ministerul. Eu îmi aduc aminte în aceste zile de protestul poliţiştilor, în stradă toţi, supăraţi, supăraţi. Nu i-am mai văzut în aceste zile să spună ceva despre cazul de la Oneşti. Nu am văzut pe cineva din sindicate să iasă să ne spună ceva”, a comentat prim-ministrul

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt