Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a participat, joi, alături de prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu şi de reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor la o discuţie cu premierul Florin Cîţu, ministrul Cristian Ghinea şi vicepremierii Dan Barna şi Kelemen Hunor pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. La finalul discuţiilor, Marcel Ciolacu a declarat că au fost prezentate doar principiile PNRR. „Am sperat să avem o discuţie mai aplicată”, a spus Ciolacu. Premierul Florin Cîţu spune că a prezentat toate capitolele din PNRR cu bugetele aferente şi că a luat act de propunerile PSD. „Ne uităm pe ele”, a declarat prim-ministrul.
Surse participante la discuţii susţin că liderii PSD şi reprezentanţii guvernului ar fi ajuns la un acord în ceea ce priveşte prezentarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în Parlament, săptămâna viitoare. De asemenea, ar fi convenit ca reformele din PNRR să fie făcute prin proiecte de lege, care să fie trimise în Parlament şi discutate cu partenerii sociali.
La finalul discuţiilor, premierul Florin Cîţu a declarat că se va uita peste propunerile PSD şi a evitat un răspuns clar dacă va prezenta PNRR în Parlament.
„Nu a fost o discuţie tensionată. Am luat şi propunerile celor de la sindicate, de la patronate şi propunerile PSD şi ne uităm la ele. Astăzi programul de reforme corectează ceea ce PSD a făcut la guvernare. PNRR este un program al Guvernului. Nu trebuie să meargă în Parlament. A fost prezentat. Vom decide ce vom face miercuri în Parlament, încă nu a avut loc şedinţa Birourilor Permanente Reunite”, a declarat Florin Cîţu.