CCR discută pe 29 iunie sesizarea PSD privind hotărârea Parlamentului de revocare a Avocatului Poporului

CCR discută pe 29 iunie sesizarea PSD privind hotărârea Parlamentului de revocare a Avocatului Poporului

Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute pe 29 iunie sesizarea Partidului Social Democrat în legătură cu hotărârea Parlamentului nr. 36/2021 pentru revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului, au precizat, vineri, oficiali ai CCR.

Hotărârea Parlamentului nr. 36/2021 pentru revocarea Avocatului Poporului este neconstituţională, fiind încălcate prevederile referitoare la principiul legalităţii şi durata de 5 ani a mandatului acestuia, se arată în sesizarea depusă de PSD la Curtea Constituţională.

Potrivit documentului, hotărârea Parlamentului a încălcat prevederile art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii şi art. 58 alin. (1) din Constituţie privind durata de 5 ani a mandatului Avocatului Poporului.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt