Cazanciuc, PSD: Oamenii s-au săturat să meargă pe drum şi să-şi vadă de viaţa lor şi să vină careva să-i ucidă pe ei sau familia lor

Cazanciuc, PSD: Oamenii s-au săturat să meargă pe drum şi să-şi vadă de viaţa lor şi să vină careva să-i ucidă pe ei sau familia lor

Legea Anastasia, care înăspreşte pedepsele pentru cei care ucid oameni conducând maşini băuţi, drogaţi sau chiar fără carnet, a fost adoptată de Parlament, ceea ce înseamnă că, în curând, şoferii care fac accidente mortale în astfel de condiţii vor sta după gratii, a declarat la Prima News iniţiatorul legii, senatorul PSD Robert Cazanciuc.

 

„Legea trebuie doar să fie promulgată de preşedintele României. Am început procesul acum opt ani de zile, a fost întrerupt, apoi reluat de tragedia uciderii Anastasiei, o fetiţă de patru ani, în faţa porţii de către o doamnă care nu avea permis de conducere. Aceste prevederi nu vor mai permite judecătorilor să suspende executarea pedepsei pentru cei care se urcă la volan fără permis, băuţi sau drogaţi. Cei care se urcă fără carnet la volan nu sunt şoferi, ci criminali care folosesc maşina ca armă, acolo este un concurs de infracţiuni”, a arătat Cazanciuc.

 

El a spus că în momentul de faţă cei care au fost condamnaţi pentru ucidere din culpă pot reveni la volan destul de repede.

 

„Vom modifica codul rutier ca să fie o perioadă de cinci ani de pauză, urmaţi de un examen. Oamenii s-au săturat să meargă pe drum şi să-şi vadă de viaţa lor şi să vină careva să-i ucidă pe ei sau familia lor. Nu vreau să ajungă cineva la închisoare, pentru că asta înseamnă că cineva a murit. Cei de lângă oamenii care comit asemenea fapt pot fi mai conştienţi şi să-i tragă de mână să nu se urce la volan băuţi, drogaţi sau fără carnet, acesta este scopul educării populaţiei şi a înăspririi pedepselor penale”, a precizat politicianul.

 

Cătălin Radu Codescu, preşedintele Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie, a explicat că este deosebit de complexă cauzalitatea unui accident.

 

„Când vorbim despre siguranţa în trafic şi ce măsuri trebuie luate pentru a o creşte, este nevoie de o abordare interdisciplinară complexă. Legea penală ar trebui să aibă o componentă foarte importantă, de descurajare, ceea ce se doreşte şi prin acest act normativ. Avem cele mai pătate de sânge şosele din Europa şi nu le putem schimba decât prin astfel de atitudine. Suntem singura ţară din UE care avem o structură de gestionare a siguranţei rutiere care este o entitate fără personalitate juridică, este un organ consultativ, interministerial. Dacă nu vom crea o entitate care să gestioneze toate aceste paliere, trebuie să ne ferim de măsuri izolate”, a arătat Codescu.

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către senatorul PSD Robert Cazanciuc şi senatorul PNL Daniel Fenechiu prin care şoferii care se urcă băuţi la volan şi fără permis de conducere să ajungă direct la închisoare. Robert Cazanciuc a explicat că „Legea Anastasia” denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă, pe 1 iunie, în faţa casei, este ”concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere şi să conştientizeze asupra consecinţelor punitive ale teribilismului la volan”. Legea merge la promulgare.

Afla mai multe despreaccidentelegemortianastasia
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt