Cătălin Drulă, la Insider Politic: Manevre tactice, precum modificări de ultimă oră în ceea ce priveşte legislaţia electorală, se întorc împotriva celor care le fac şi scad încrederea în democraţie

Cătălin Drulă, la Insider Politic: Manevre tactice, precum modificări de ultimă oră în ceea ce priveşte legislaţia electorală, se întorc împotriva celor care le fac şi scad încrederea în democraţie

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, afirmă că este falsă teoria conform căreia o comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale, discutată de PNL şi PSD, ar aduce mai mulţi alegători la vot la scrutinul pentru Parlamentul European. Drulă este de părere că astfel de „manevre tactice”, precum modificări de ultimă oră în ceea ce priveşte legislaţia electorală, „se întorc împotriva celor care le fac” şi scad încrederea în democraţia românească.
„E o falsă temă, asta a celor care ies mai mulţi la vot dacă ar fi alegerile comasate. Dacă ne uităm la ultimele alegeri europarlamentare, cele din 2019, au avut prezenţă mai mare de sine stătătoare şi decât localele din 2016 şi decât localele din 2020, decât două runde de alegeri. Asta ca să arătăm că, de fapt, nu ăsta (ca oamenii să meargă în număr mai mare la vot  - n.r.) este scopul acestei coaliţii. Până la urmă, dacă vor mai multă legitimitate politică, ar trebui să facem locale în două tururi. Aceea este soluţia care aduce cât mai mulţi oameni la vot şi dă legitimitate localelor, organizate la timpul lor. Nu a mai auzit nimeni în România de locale anticipate, că, de fapt, aşa ceva s-ar întâmpla şi, mai mult de atât, cu patru luni înainte de alegeri să produci o astfel de schimbare este profund nedemocratic”, a afirmat liderul USR în emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă de Prima Tv.
Cătălin Drulă este de părere că astfel de „manevre tactice”, precum modificări de ultimă oră în ceea ce priveşte legislaţia electorală, „se întorc împotriva celor care le fac” şi scad încrederea în democraţia românească.  
„Nu este sănătos pentru România să te joci şi să manipulezi data alegerilor”, adaugă Drulă.
Liderii coaliţiei nu au luat nicio decizie, vineri, privind comasarea alegerilor, însă o nouă şedinţă a fost stabilită pentru duminică, au afirmat surse politice pentru News.ro.
Coaliţia nu a ajuns nici vineri la un acord privind o posibilă comasare a alegerilor în acest an. PSD şi PNL analizează variantele comasării alegerilor locale cu europarlamentare, dar şi o posibilă comasare a alegerilor parlamentare cu prezidenţialele.
O nouă discuţie urmează să aibă loc duminică, potrivit surselor. În cazul în care nu se va lua o decizie pe acest subiect, alegerile vor fi organizate la termen, primele fiind alegerile europarlamentare, în data de 9 iunie. 

Afla mai multe despredrulaalegerisuprapunere
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: