Cât de bogaţi sunt noii parlamentari. De la 16 terenuri şi 12 case, la spaţii goale în declaraţia de avere

Cât de bogaţi sunt noii parlamentari. De la 16 terenuri şi 12 case, la spaţii goale în declaraţia de avere

Averile noilor aleşi din Parlament au fost făcute publice. Ca la orice început de mandat, parlamentarii au fost nevoiţi să îşi completeze declaraţiile de avere, iar unele sunt surprinzătoare. Unii au ales să investească în terenuri sau case. Alţi parlamentari sunt colecţionari de artă sau pasionaţi de ceasuri scumpe. La polul opus, sunt cei care susţin că nu au nimic de declarat.

Parlamentarii au la dispoziţie 30 de zile de la preluarea mandatului pentru a-şi depune declaraţiile de avere şi de interese.

Olivia Morar a intrat în Parlament după ce a fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei. De profesie avocat, proaspătul deputat PNL declară că are nu mai puţin de 16 terenuri, 3 apartamente, 12 case în mai multe judeţe din ţară şi 2 spaţii comerciale.

Colega sa de partid, Vetuţa Stănescu, este de asemenea deputat PNL la primul mandat. În declaraţia sa de avere apar 3 terenuri, 4 apartamente, o casă de locuit şi o casă de vacanţă. În plus, deţine 2 maşini şi are economii de 160.000 de lei şi 40.000 de euro.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt