Burduja, despre faptul că în România se găsesc doar 0,4% din totalul staţiilor de reîncărcare din UE: Există o agenţie care se ocupă unde punem staţii de încărcare pentru maşini electrice

Burduja, despre faptul că în România se găsesc doar 0,4% din totalul staţiilor de reîncărcare din UE: Există o agenţie care se ocupă unde punem staţii de încărcare pentru maşini electrice
foto: Pixabay

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a afirmat că există o agenţie care se ocupă de zonele unde vor fi amplasate staţiile de încărcare pentru maşini electrice, ce capacitate vom avea precizând că acestea nu pot fi puse la întâmplare. El a menţionat că sistemul de transport, distribuţie a energieie electrice are nişte limitări, întrebat despre faptul că în România se găsesc doar 0,4% din totalul staţiilor de reîncărcare din UE, având cea mai slabă reţea.
„Există agenţie la nivel naţional care se ocupă de unde punem staţii de încărcare, ce capacitate avem, ce cerere vom avea acolo, pentru că nu poţi să le pui la întâmplare. Şi sistemul acesta energetic naţional de transport, de distribuţie a energiei electrice are nişte limitări”, a afirmat Sebastian Burduja, duminică la Prima News, întrebat despre faptul că Guvernul oferă tichete pentru achiziţia de maşini electrice, dar nu avem unde să le încărcăm şi despre faptul că în România se găsesc doar 0,4% din totalul staţiilor de reîncărcare din UE.
Ministrul Energiei a explicat că problema legată de reţeaua de încărcare a maşinilor electrice ţine de mai multe ministere. 
„Nu e doar la noi, la Energie. Este la Ministerul Transporturilor partea de mobilitate, la Ministerul Dezvoltării partea de... Am avut acum trei săptămâni o întâlnire cu toţi operatorii şi furnizorii de staţii electrice. Prima problemă a consumatorului român e că atunci când pleacă dintr-un oraş în altul trebuie să folosească două aplicaţii sau zece aplicaţii diferite să îşi încarce maşina electrică. Din perspectiva infrastructurii, interfeţei digitale aţi avea nevoie de zece aplicaţii dacă vă duceţi de la Bucureşti la Arad cu o maşină electrică. Am zic ca măcar asta să rezolvăm într-o primă fază şi apoi să ne aşezăm cu Transelectrica, ANRE, Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării şi să gândim această reţea. Ne-am uitat la modelul portughez, care este dat drept bună practică la nivel mondial, modelul nemţesc. Trebuie o centralizare a acestui efort, pentru că altfel, într-adevăr e o junglă în momentul ăsta”, a precizat Sebastian Burduja.

Afla mai multe despremasinireincarcarestatii
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt