Candidatul PSD la Primăria Municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, este hotărâtă să pună Bucureştiul pe harta marilor capitale ale lumii.
Gabriela Firea a participat, astăzi, alături de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, la Romaero, la prezentarea Studiului de Oportunitate pentru proiectul de construire a noului aeroport Bucureşti Sud.
”Proiectul despre care vorbim astăzi, un aeroport în sudul Capitalei, este aşteptat de peste 20 de ani. S-a vorbit mult despre necesitatea ca Bucureştiul să mai aibă încă un aeroport internaţional. Mă bucur că am putut ajuta şi sper să o fac în continuare şi mai mult, pentru ca acest proiect să prindă aripi şi să fie realizat. O data intrat pe mâna colegului meu, Daniel Băluţă, şi a echipei sale şi având şi garanţia susţinerii Ministerului Transporturilor şi a Premierului Marcel Ciolacu, cu care am discutat chiar astăzi despre acest obiectiv, sunt absolut convinsă ca într-un timp foarte scurt, aş spune chiar record, ne vom întâlni, în aceeaşi formulă, la inaugurare.
În acelaşi timp apreciez parteneriatul cu compania franceză, pentru că şi în mandatul de primar general am avut o colaborare foarte bună cu mediul de afaceri francez, cu Ambasada şi consulatul. Reamintesc proiectul cel mai mare din sud-estul Europei, în domeniul mediului, realizat cu investitorii francezi, Staţia de Epurare Glina 2, dar şi alte proiecte, cum ar fi Apa Nova sau Incineratorul de nămol. Pentru bucureşteni, şi nu numai, această investiţie este vitală şi m-aş bucura ca împreună să determinăm ca din ce în ce mai mulţi turişti din Europa şi din întreaga lume să vină în Bucureşti pentru a admira clădirile monumentale, parcurile, Centru Vechi al capitalei”, a declarat Gabriela Firea.
Studiul de Oportunitate pentru proiectul Aeroportului Bucureşti Sud a fost realizat de un consorţiu, coordonat de către compania franceză SETEC, compus din trei companii de renume în domeniul construcţiilor şi infrastructurii, cu expertiză relevantă în proiectarea şi realizarea aeroporturilor, Concreate Design Solution, Urban Scope şi SETEC.
Specialiştii consorţiului au elaborat o analiză multicriterială a oportunităţii construirii unui aeroport in zona de sud a capitalei, care a relevat faptul că proiectul reprezintă un moment important dezvoltarea infrastructurii de aviaţie a României şi a regiunii de sud-est a Uniunii Europene, având în vedere noul statut al României, ca proaspăt membru al Spaţiului Schengen aerian, estimându-se că noul terminal va avea o suprafaţă redusă pentru controlul vamal.
Construirea unui nou aeroport al Capitalei este un pas important în strategia de dezvoltare a infrastructurii de aviaţie a României şi a regiunii de sud-est a Uniunii Europene, cu impact direct asupra decongestionării traficului aerian din zona Capitalei, concentrat acum doar pe Aeroportul Otopeni.
Bucureşti Sud, noul aeroport internaţional al Capitalei, va fi construit în imediata apropiere a localităţii Adunaţii Copăceni din judeţul Giurgiu, situată la 24 de kilometri de centrul Capitalei României şi la o distantă de 43 de kilometri faţă de graniţa cu Bulgaria.
Estimările specialiştilor arată că până în 2050, traficul de pasageri ar putea creşte semnificativ, până la aproximativ 65 de milioane de pasageri anual. Localizarea unui aeroport în zona de Sud a capitalei este considerată strategică pentru că oferă acces convenabil la reţelele de transport existente şi viitoare, inclusiv la drumuri, căi ferate, căi navigabile şi sisteme de metrou, conectivitate care asigură un acces rapid şi fără probleme pentru pasageri şi transportatori, favorizând creşterea mobilităţii şi a oportunităţilor comerciale.
Studiul arată că noul aeroport are nevoie de o suprafaţă de aproximativ 90.000 de mp pentru terminalul destinat pasagerilor, respectiv 3.000 de mp destinaţi terminalului cargo, inclusiv pentru zonele de procesare, de îmbarcare, sistem transport bagaje, zone comerciale, circulaţii etc., distribuite pe mai mute etaje pentru a reduce amprenta la sol.
Aeroportul Bucureşti Sud se va construi pe un teren cu o suprafaţă de 700 de hectare, fiind proiectat pentru a deservi 11, 5 milioane de pasageri anual, într-o primă etapă, cu posibilitatea de extindere pentru a acomoda peste 20 de milioane de pasageri in etapa a doua şi transportul a cel puţin 30.000 de tone de mărfuri anual.
Conform estimărilor, se preconizează ca etapele de implementare a proiectului, sa se deruleze foarte repede, astfel încât la finalul anului 2029, acesta să fie operaţional pentru un volum de aproximativ 8 milioane de pasageri:
- 2024 – august – finalizare Studiu Prefezabilitate
- 2025 – septembrie – finalizare SF si PUZ
- 2025 – octombrie – procedura achiziţie proiectare şi execuţie pt fazele 1 si 2 (8 milioane pasageri)
- 2026 – ianuarie – demarare proiectare şi execuţie (proiectare 9 luni si execuţie 3 ani)
- 2029 – decembrie – finalizare fazele 1 si 2.
Evenimentul a fost marcat de prezenţa unor oficialităţi importante, precum, Bogdan Mîndrescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, reprezentanţi ai companiei franceze SETEC, lideri mondiali în previzionarea şi proiectarea infrastructurii de transport aerian, oficiali ai Ambasadei Franţei la Bucureşti.