Avocatul Poporului a formulat excepţie de neconstituţionalitate referitoare la Legea nr. 4/2021 privind protecţia drepturilor persoanelor cu afecţiuni sau boli alergice, pe motiv că actul normativ reglementează abordarea acestor maladii exclusiv de către medicii alergologi.
Potrivit Avocatului Poporului, Legea privind protecţia drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice încalcă principiul legalităţii, al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, precum şi drepturile la viaţă, integritate fizică şi psihică, la ocrotirea sănătăţii, la viaţa intimă, familială şi privată.
"Soluţia legislativă ce stabileşte competenţa exclusivă a medicilor alergologi în privinţa diagnosticului şi tratamentului bolii alergice şi a identificării suspectului de boală alergică este de natură să încalce dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, coroborat cu dreptul la ocrotirea sănătăţii al acestor categorii de pacienţi asiguraţi prin aceea că, pe de o parte, specificitatea bolilor alergice presupune participarea multidisciplinară a unor diferite specializări medicale pentru a asigura pacienţilor cel mai bun şi eficient tratament în prevenirea, diagnosticul şi tratarea bolilor alergice, iar pe de altă parte, numărul medicilor alergologi nu este suficient de mare încât orice bolnav suspect de boli sau afecţiuni alergice să aibă acces la asigurarea serviciilor de sănătate exclusiv prin intermediul acestei specializări medicale", este de părere Avocatul Poporului.
agerpres.ro