Analist: Sinecuri de partid în cazul posturilor la instituţiile guvernamentale

Analist: Sinecuri de partid în cazul posturilor la instituţiile guvernamentale

Posturile la instituţii precum ANRE şi Curtea de Conturi sunt sinecuri, mai ales pentru clientela de partid şi clientela judeţeană de partid, a declarat la Prima News politologul Andrei Ţăranu.

„Trebuie puşi în posturi în care pot drena bani pentru partid şi pot controla instituţiile în perioada pre-electorală. Acestea sunt structuri care pot produce emoţii la nivelul societăţii, sunt politici publice mult mai vizibile pentru cetăţeni. De exemplu, certificatele pentru energie creeaza emoţie în public pentru că este un dar al guvernanţilor pentru cetăţeni”, a spus politologul.

„Probabil ca după rotaţia guvernamentală să mai existe nişte mici ajustări la nivelul acestor organisme pentru că partidele vor să-şi răsplătească o parte din politicienii care vor rămâne fără funcţii”, a explicat Ţăranu.

El a subliniat că România este încă o democraţie nedezvoltată, al cărei scor a scăzut în ultimii ani inclusiv sub cel al Ungariei şi Bulgariei. „Avem o participare foarte scăzută la vot. Am blocat cultura politică prin presă, prin biserică”, a adăugat Andrei Ţăranu.

Sociologul Vladimir Ionaş este şi el de părere că electoratul român e dezinteresat de astfel de schimbări la nivelul agenţiilor guvernamentale. „În mod normal aceste schimbări au ecou mai mult în interiorul partidelor. Luptele interne în partid pentru aceste instituţii sunt extrem de dure, iar electoratul ar trebui să fie mai interesat de cei pe care-i trimite în astfel de poziţii”, a declarat Ionaş.

Oamenii sunt neinteresaţi de politică pentru că trăiesc cu ideea că nu se mai poate schimba nimic în societate, a spus sociologul, care a adăugat că, de exemplu, există o ruptură între angajaţii la stat şi cei la privat din cauza salariilor bugetarilor.

La rândul său, jurnalistul Sebastian Zachman a precizat că, din păcate, în acest moment există un soi de coaliţie monstruoasă la guvernare şi niciun fel de opoziţie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt