Vicepremierul Dan Barna a anunţat marţi că a solicitat Departamentului de luptă antifraudă (DLAF) din cadrul Guvernului o notă de constatare cu privire la activitatea sa, respectiv dacă există suspiciuni legate de aceasta, după ce în presa centrală au apărut informaţii conform cărora (DLAF) a sesizat DNA în legatură cu "presupuse fapte de natură penală comise în contextul implementării unor proiecte finanţate din fonduri europene".
"În momentul de faţă, informaţiile, aşa cum le-am văzut în presă, sunt următoarele: că în urma şi a discuţiei pe care am avut-o acum mai mult de o lună cu cei de la DLAF ar fi încheiat una dintre verificările proiectelor şi au realizat o notă de constatare pe care astăzi în presă, repet, că ar fi intenţionat să o transmită la DNA. Este exact ceea ce am cerut încă din 2019, de când am făcut această verificare în timpul campaniei prezidenţiale. Îmi doresc şi sper să se încheie cât mai repede această poveste", a declarat Dan Barna, la Parlament.
Potrivit acestuia, din informaţiile apărute marţi, "pare că este vorba de 4 persoane manager de structură de economii sociale şi experţi cu recrutarea", poziţii pe care el nu le-a avut în respectivele proiecte.
agerpres.ro