Alin Nica, demis de la conducerea PNL Timiş. „Mai bine îmi tai o mână decât să semnez pentru candidatura lui Simonis la preşedinţia CJ”

Alin Nica, demis de la conducerea PNL Timiş. „Mai bine îmi tai o mână decât să semnez pentru candidatura lui Simonis la preşedinţia CJ”

Conducerea PNL l-a demis pe Alin Nica de la şefia organizaţiei Timiş după ce acesta s-a opus înţelegerii de la centru ca la şefia Consiliului Judeţean să fie susţinut un candidat PSD, în timp ce liberalii să fie sprijiniţi la Primăria Timişoara.

„Mai bine îmi tai o mână decât să semnez, ca preşedinte al filialei Timiş, o candidatură a domnului Simonis. Adică, am 20 de ani în acest partid şi pe vremea USL am candidat tot din partea PNL. Nu am acceptat nici atunci un astfel de compromis, deşi condiţiile erau cu totul altele. Nu o s-o fac nici acum", a fost declaratia lui Alin Nica.

Propunerea de demitere a venit de la secretarul general al partidului, Lucian Bode, şi a fost votată de 60 de membri PNL, în timp ce doar patru au fost împotrivă. Totodată, biroul de conducere a PNL Timiş a fost dizolvat.

Alin Nica este în prezent şeful CJ Timiş şi şi-a anunţat decizia de a candida pentru un nou mandat. El a încercat să convingă conducerea partidului să nu renunţe la Consiliul Judeţean, dar fără succes.

„E mare păcat, eu plec de la Bucureşti cu inima împăcată că am făcut tot ce puteam pentru cei peste 104.000 de timişeni care mi-au dat încrederea şi m-am luptat împotriva dictatelor de la Bucureşti. Îmi exprim speranţa că flacăra Revoluţiei din Timişioara nu va muri. Sunt singurul care am avut curajul să mă opun. Nu am luat decizii la cald. E o decizie foarte grea (n. red.: aceea de a demisiona). Am fost şi sunt membru PNL de 20 de ani. Decizia nu este despre mine personal. Nu ştiu ce voi face. Vreau să merg şi să mă reculeg acasă. Voi lua o decizie şi vă voi anunţa”, a spus Nica, care a plecat din şedinţa PNL care se desfăşoară marţi la Parlament.

Alin Nica a precizat că va analiza opţiunile pe care le are după ce află „decizia formală din Biroul Politic Naţional al PNL", precizând că este hotărât să candideze la Consiliul Judeţean Timiş.

(Elena Andrei)

Afla mai multe desprepsdpnltimiş
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt