Alegeri parlamentare 2020 în judeţul Hunedoara. Un bărbat a fost amendat de poliţişti, cu 10.000 de lei, pentru o fotografie.
Poliţiştii din Lupeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a fotografiat buletinul de vot, într-o secţie de votare, din municipiul Lupeni. „Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 de lei, conform Legii 115/2015”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara. Duminică, în judeţul Hunedoara au fost înregistrate 6 sesizări cu privire la contravenţii electorale. „În urma verificărilor efectuate până la această oră, 4 sesizări s-au confirmat. Au fost aplicate 3 amenzi în valoare de 16.000 de lei şi 1 avertisment scris”, a informat IPJ Hunedoara.