Caiete de rețete - Prima News

Caiete de rețete

Caietul șifonat, cu pagini rupte pătate cu unt sau ou, cu coperte îngălbenite, caietul, vă spuneam, în care mama a notat retete de la mama ei, pe care mama ei le-a scris, la rândul său, după dictarea mamei ei … și șirul poate continua…. își croiește drum spre lumină. Vorbim despre proiectul Caiete de rețete. Inițiatorii lui vor să adune cât mai multe rețete din mediul urban, să le arhiveze, analizeze și promoveze. Sunt parte din patrimoniul cultural imaterial românesc, spun cei doi antropologi care au avut ideea.

Sunt deja peste 60 de caiete de rețele arhivate de Anca Dănilă și Ionut Dulămiță. Cei doi antropologi încearcă să recupereze o bucată de patrimoniu total nevalorificată: caietele de reţete din mediul urban. Agendele cu pete de ulei și cafea în care doamnele notau feluri de mâncare, în special înainte de ’90, primite de la prietene, vecine, colege de serviciu. De multe ori, rețetele erau scrise pe câte un șervețel sau o jumătate de plic, și lipite apoi în CAIET.

Revoluția a adus o schimbare nu numai în numărul retețelor și în varietatea ingredientelor, dar și în numele prăjiturilor. În vremea în care tot ce conta în România era politica, au apărut prajiturile ,,Ochelarii lui Victor Ciorbea“, ,,Ochii lui Petre Roman“, ,,Poșeta Elenei Udrea” sau ,,Șuvița lui Traian Băsescu“.

Experiențele gastronomice combinate, din perioada interbelică, din comunism, de după 89, au dat naștere unei bucătării noi, comunitare, bazată pe multă inventivitate. Noile menuri unice, originale, au fost testate în laboratoarele proprii ale gospodinelor de la bloc.

Emil îi enumeră bunicii, în casa ei din Brașov, dulciurile cu care îl răsfăța ea în copilărie și-și amintește cum se pitea sub masă ca să mănânce pe ascuns. Emil și bunica lui continuă seria de mini-documentare „Caiete de Reţete”.

Este prima inițiativă de acest gen la nivel național. Anca și Ionuț speră că toate rețetele de aici, care au învins deja timpul, vor fi parte dintr-o comoară care va fi lasată moștenire din generație în generație.

Total
0
Shares
Total
0
Share