Bătaie pe locurile la medicină

Bătaie pe locurile la medicină

Peste 2.300 de tineri au susţinut astăzi examenul de admitere la Medicină în Capitală. Cu toţii au sperat ca notele
obţinute să le permită ocuparea unuia dintre cele 700 de locuri subvenţionate de stat. Ca o noutate, în acest an,
canidaţii au aflat punctajul obţinut, imediat după examen. Au fost lacrimi şi de tristeţe, dar mai ales de bucurie. Împărtăşită cu prietenii sau părinţii. Care au umplut curtea de la Romexpo.

În braţele celor dragi, plini de emoţii şi cu speranţa că îşi vor putea îndeplini visul de a salva oameni. Aşa au ieşit de la examen cei peste 2.300 de candidaţi la Facultatea de Medicină.

Tot la Romexpo a fost şi examenul pentru Medicină Dentară, acolo unde 595 de candidaţi se luptă pentru 213 locuri la buget. Meditaţiile pentru ambele specialităţi a fost costisitoare.

La capătul drumului îi aşteaptă însă o misiune extraordinară, care spun ei, merită orice efort.

Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila este una dintre puţinele instituţii de învăţământ superior în care examenul a fost susţinut fizic.

Taxa pentru cei care nu vor obţine un loc la buget este de 15.000 de lei pe an pentru specializările Medicină şi Medicină Dentară.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: