Noile reguli pentru ITP, un mister nedesluşit

Noile reguli pentru ITP, un mister nedesluşit

Sute de staţii ITP nu mai pot evalua anumite categorii de maşini din cauza unor noi directive europene. Nu este de vină legea în sine, însă. Staţiile trebuie acum dotate cu aparate noi, iar administratorii lor spun că Registrul Auto Român nu le-a spus care ar trebui să fie acestea. Cei de la RAR vin, însă, în controale şi îi taxează pe toţi cei care nu îndeplinesc cerinţele.

Un ordin al Uniunii Europene le dă bătăi de cap administratorilor de staţii pentru inspecţii tehnice la maşini. Legea le cere acum să fie dotaţi cu mai multe dispozitive de ultimă generaţie. Nimeni le-a spus insă şi ce critterii ar trebui să îndeplinească acestea.

Administratorii staţiilor ITP se plang că le este limitată activitatea şi nu mai pot verifica maşinile din categoria Euro 6 sau vehiculele grele.

Ordinul european a fost dat în 2018, iar inspectorii ITP au avut la dispoziţie 5 ani să îşi cumpere noua aparatură. Reprezentanţii RAR spun, însă, că de vină sunt administratorii staţiilor, pentru că au aşteptat până pe ultima sută de metri să se doteze.

Mai mult, cei ce deţin staţii de inspectie a maşinilor spun că tocmai cei de la RAR nu au aceste echipamente. Odată ce aceste probleme vor fi rezolvate, specialiştii spun că maşinile vor trece mai greu inspecţiile tehnice periodice.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt