Un drum din judeţul Iaşi, care a costat nu mai puţin de 100 de milioane de euro, s-a surpat la mai puţin de o lună de la inaugurare. Modernizarea, făcută pe bani europeni, mai mult de mântuială, a făcut ca o parte a drumului să o ia la vale. Şoferii sunt nevoiţi acum să circule pe un singur sens.
Drumul care leagă Iaşiul de Suceava, se numără printre cele mai mari proiecte de infrastructură rutieră judeţeană din ţară. Bucuria modernizării acestui tronson n-a ţinut, însă, mai mult de câteva săptămâni. Nu mai puţin de 100 de milioane de euro a costat proiectul. Drumul, devenit impracticabil, a devenit motiv de ceartă între autorităţile locale.
Din cauza drumului surpat, circulaţia se desfăşoară pe un singur sens. Tronsonul de drum a fost inaugurat pe 23 martie şi are 23 de kilometri. În proiectul de modernizare au fost incluse şi alte două loturi ale drumului Iaşi-Suceava. Acestea ar urma să fie gata până la sfârşitul anului.