Situaţie incredibilă pe şantierul celui mai mare proiect de infrastructură din România: podul suspendat de la Brăila! Un pasaj a fost ridicat înainte ca stâlpii de cale ferată să fie mutaţi, iar acum că nu mai poate fi montată partea suspendată. Culmea, constructorii italieni ar fi ştiut asta, dar nu au luat măsuri pentru că ar vrea ca stâlpii să fie mutaţi pe cheltuiala statului român.
Doi stâlpi CFR cu structura aferentă de fire electrice au ajuns cuiele lui Pepelea. Blochează acum viaductul care ar trebui să facă legătura între drumul naţional 2B şi podul suspendat de peste Dunăre. Constructorul nu a luat în calcul înălţimea stâlpilor când s-a apucat de lucrare. Reprezentantii Companiei Naţionale de Drumuri spun că au semnalat de la început problema.
Constructorii nu au ţinut însă cont. Iar dacă pasajul ar fi fost terminat, trenurile nu ar mai fi putut să treacă. Acum lucrarea e oprită, iar ultimul tablier stă nefolosit, până când stâlpii vor fi mutaţi. Drumul ar trebui să fie gata până la finalul anului. Podul, în schimb, are ca termen de finalizare iunie 2023. Pe şantierul megaconstrucţiei, asfaltarea stă pe loc din cauza ploii.
Între timp, un secretar de stat din Ministerul Transporturilor a trecut cu maşina peste podul suspendat, ca să testeze cât durează, şi a postat totul pe Facebook. Ionel Scrioşteanu a anunţat că a traversat podul în două minute, cu o viteză de 50 de kilometri pe oră.
foto: facebook.com/IrinelScriosteanu