Pasajul Domneşti a fost deschis, după 14 ani de aşteptare. Miile de şoferi care tranzitează zilnic Bucureştiul prin acea zonă…respiră uşuraţi. Ei speră că de acum înainte traficul va fi mai fluid şi nu vor mai pierde ore întregi stând bară la bară.
De-a lungul ultimilor 14 ani, lucrările la Pasajul din Domneşti s-au împotmolit de nenumărate ori. După o mulţime de blocaje, contracte rezilitate şi proiecte modificate, lucrarea a fost finalizată şi deschisă.
În teorie, aceasta ar trebui să îi salveze pe şoferi de la a mai sta bară la bară în Prelungirea Ghencea şi la ieşirea din comuna Domneşti. În practică, problemele încă nu vor fi rezolvate. Şoferii care trec zilnic prin această zonă, fie ca merg la serviciu, fie că tranzitează Bucureştiul sunt cei mai fericiţi că, după lungi aşteptări, pasajul a fost deschis.
Primele demersuri pentru ridicarea pasajului au început în 2008. Abia după nouă ani s-a semnat contractul care s-a dovedit a fi norocos, iar în 2019 au fost demarate lucrările. Pasajul are o lungime de jumătate de kilometru, iar valoarea lucrărilor se ridică la peste 91 milioane lei, fără TVA. Podul a fost dat în folosinţă mai devreme de termenul limită stabilit la 15 noiembrie.
foto: facebook.com/IrinelScriosteanu