Andreica (Europol): În primele 6-8 ore bărbatul din Chiajna care şi-a sechestrat fetiţa acţiona impulsiv, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice/ Aceste momente au fost dramatice şi critice

Andreica (Europol): În primele 6-8 ore bărbatul din Chiajna care şi-a sechestrat fetiţa acţiona impulsiv, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice/ Aceste momente au fost dramatice şi critice

Preşedintele Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, a afirmat, referindu-se la cazul de la Chiajna, când un bărbat şi-a sechestrat fiica de cinci ani, că în primele şase-opt ore acesta acţiona impulsiv, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, precizând că aceste momente au fost dramatice şi critice. Andreica a menţionat că bărbatul a permis mai multor rude şi cunoscuţi să vină în curtea sa pentru a discuta cu el.

Andreica a fost întrebat luni, la Prima News, de ce a fost nevoie de o ţară străină să ne ajute în cazul de la Chiajna şi în final de un localnic care ar fi avut cheia în această situaţie, dat fiind că poliţiştii români au fost autaţi de negociatori israelieni, iar un lider interlop local a fost cel care l-a convins să elibereze fetiţa şi să se predea.

“În primul rând, mass-media trebuie să se decidă dacă până la urmă a salvat-o interlopul sau au salvat-o israelienii, că văd aşa o polarizare pe ceea ce înseamnă şi o minimizare a intervenţiei colegilor noştri. Gândiţi-vă că cele mai importante momente au fost momentele de început, primele şase - opt ore în care bărbatul acţiona extraordinar de impulsiv, în care era sub influenţa băuturilor alcoolice, momente în care el încă nu digera ceea ce se întâmpla în jurul lui, respectiv faptul că partenera sa de viaţă i-a spus că îi va lua fetiţa şi că nu o va mai vedea vreodată şi, de asemenea, că îl va da afară din casă, din propria sa casă. Aceste momente au fost dramatice şi critice. Ulterior, după ce aburii alcoolului s-au evaporat, după ce am avut deja nişte canale de comunicare cu acel bărbat, stabilite de negociatorii din cadrul Poliţiei Române, sigur că ulterior a venit partea de final în care bărbatul a început să conştientizeze ce se întâmplă, şi-a dat seama că nu asta este soluţia, mai ales pentru faptul că pe toată durata discuţiilor el nu avea revendicări, ceea ce a făcut mult mai dificilă, evident, intervenţia colegilor noştri”, a precizat Cosmin Andreica.

El a afirmat că pe parcursul celor 28 de ore în curtea bărbatului au intrat mai multe persoane cărora el le-a permis accesul.

“Pe durata celor aproximativ 28 de ore, în curtea bărbatului au intrat o serie de persoane rude, apropiaţi, persoane cărora li s-a permis de către bărbat să vină în acea curte ca să discute cu ei, ca să se consulte cu ei şi aşa mai departe. Şi avocata, până la urmă, a fost cea care a venit alături de acel bărbat, interlop, aşa cum a fost denumit în zona respectivă, cunoscut, şi a fost solicitată de bărbatul în sine prezenţa avocatei. Poliţiştii şi colegii de acolo chiar au încurajat astfel de interacţiuni pentru că omul se identifică cu persoanele pe care le cunoaşte. Încrederea sa nu poate să fie stabilită în două, trei ore cu un negociator al Poliţiei Române, adică cu cel care ar trebui să-l scoată de acolo şi să-l aducă în faţa justiţiei pentru ceea ce a făcut. Deci, eu nu văd sub nicio formă o problemă că o operaţiune durează 30 de ore, atâta vreme cât rezultatul final este salvarea vieţii”, a mai declarat Andreica.

Un bărbat din Chiajna şi-a sechestrat fiica de cinci ani în propria locuinţă în urma unui conflict avut cu soţia sa. El a eliberat-o după negocieri care au durat 28 de ore. O echipă de negociatori a Poliţiei Israeliene i-a ajutat pe poliţiştii români în cazul acestei fetiţe. De asemenea, în operaţiune ar fi fost implicat şi un lider interlop din localitate. Bărbatul care şi-a sechestrat fetiţa a fost arestat pentru 30 de zile.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: