Zeci de mii de români primesc bani pentru fotovoltaice - Prima News

Zeci de mii de români primesc bani pentru fotovoltaice

Sunt foarte puțini români care să nu se fi gândit măcar o dată să își schimbe locuința într-una verde. În anii trecuți, ideea părea de domeniul fantasticului și intangibilă financiar, iar proiectul Casa Verde Fotovoltaice nu a dat rezultatele sperate. Anul acesta însă, programul Casa Verde Fotovoltaice a avut alocate, numai pentru București și Ilfov, fonduri de aproape 100 de milioane de lei, care s-au epuizat în doar 9 minute.

Este perioada dosarelor pentru restul țării, iar experții în energie recomandă investiția pentru locuintele mari, cu consum ridicat de energie. La Cluj este una dintre cele mai mari conferințe dedicate energiei verzi.

87.500 de gospodării vor putea primi sprijin financiar pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice. Toate vor ajunge să aibă costuri reduse la energie electrică. Firmele din România care montează astfel de panouri spun că cererea este în creștere în ultima perioadă.

Autoritatea Fondului de Mediu spune că, prin programul lansat, va putea sprijini consumatorii casnici cu o parte din bani. E vorba de maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor, dar nu mai mult de 20.000 lei. Iar utilizatorii pot deveni și prosumatori, adică pot livra surplusul de energie produsă în rețeaua națională.

Marii jucători de pe piața de energie au încercat marți la Cluj, într-una dintre cele mai mari conferințe din domeniu, să găsească variante optime de scăderea facturilor. Atât pentru persoanele fizice, cât și pentru companii, ambele categorii fiind lovite de explozia prețurilor.



Total
0
Shares
Total
0
Share