Vrea să cânte 130 de ore

Vrea să cânte 130 de ore

Un pianist din Oradea vrea să doboare zilele acestea un record mondial. Artistul va cânta la pian timp de 130 de ore, fără oprire. S-a pregătit intens în ultimele luni şi are un repertoriu format din peste 600 de piese de la cei mai
importanţi compozitori. În toate cele 6 zile de concert maraton, Zoltan Turzo va fi filmat în permanenţă, iar încercarea lui poate fi vizionată live de peste tot din lume.

După luni întregi de pregătire, în care a cântat peste 8 ore în fiecare zi, pianistul orădean Zoltan Thurzo şi-a
început concertul maraton prin care vrea să doboare un record mondial stabilit de un artist din India, care a cântat la pian 127 de ore, 8 minute şi 38 de secunde fără întrerupere, în urmă cu 6 ani. Orădeanul care a susţinut până acum sute de concerte în Europa, şi-a propus să cânte în continuu 130 de ore, interpretând arii de la cei mai cunoscuţi artişti din domeniu.

Regulile Guiness World Records au stabilit că pentru fiecare oră cântată, Zoltan Thurzo primeşte două ore de pauză. Artistul şi-a propus însă ca în primele două zile să nu se oprească din cântat şi să folosească doar pauze scurte pentru a merge la toaletă şi pentru a se hrăni.

Din cauza pandemiei , reprezentanţii Guiness World Records nu au ajuns în România. Din acest motiv Zoltan Thurzo este filmat în permanenţă iar concertul maraton este transmis live. Chiar şi în aceste condiţii, doi martori îl asistă în permanenţă şi notează timpul fiecărui cântec.

Dacă va reuşi să doboare recordul, pianistul orădean vrea să înfiinţeze un muzeu al muzicii în care să expună peste 18.000 de partituri, pe care familia sa le deţine.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt