Viteza i-a ucis

Viteza i-a ucis

8 oameni au murit pe şoselele din România. Este bilanţul tragic al acestui sfârşit de săptămână, iar cele mai multe accidente s-au produs din cauza vitezei excesive. În judeţul Constanţa, trei tineri şi-au pierdut viaţa după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ la ieşirea din satul Cuza Vodă.Niciunul din cei trei nu purta centura de siguranţă. Poliţia investighează acum cauzele.

Ceaţa densă din Constanţa ar fi favorizat accidentul celor trei tineri: le-ar fi limitat vizibilitatea, iar intr-o curbă maşina a derapat, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat într-un şanţ adânc de irigaţii. Cumplitul accident a avut loc în timpul nopţii, însă maşina răsturantă într-un şanţ la ieşirea din Cuza Vodă spre Mihail Kogălniceanu a fost zărită abia spre dimineaţă de un martor care a sunat la 112. În maşină din şanţ erau trei victime încarcerate. ISU Dobrogea a trimis la locul accidentului un echipaj pentru descarcerare, o masina de de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Medgidia.

Cele trei persoane, cu vârste cuprinse între 32 si 43 de ani, erau decedate. Din primele informaţii, accidentul a avut loc din cauza vitezei mari cu care circula şoferul. Cei trei nu purtau centura de siguranţă. Un martor le-a spus poliţiştilor că aceştia băusera seara trecută în garajul uneia dintre victime şi plecaseră apoi la plimbare cu maşina.

Accidentul a fost atât de violent încât doar doi dintre decedaţi au fost identificaţi în baza documentelor găsite asupra lor. Poliţiştii de la Rutieră au preluat ancheta şi investighează cazul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt