Vijelii puternice, acoperiş smuls de vânt

Vijelii puternice, acoperiş smuls de vânt

În mare parte din ţară, vremea rea continuă să-şi facă de cap. Deşi suntem la început de mai, în zonele de munte a început să ningă, iar temperaturile au coborât până la minus două grade celsius. Unde nu a nins, au fost furtuni şi vijelii. La Bistriţa Năsăud, vântul a smuls acoperişul unui bloc.

Rafalele puternice de vânt au făcut prăpăd în nordul ţării. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care acoperişul unui bloc din Bistriţa a fost smuls de vijelie şi aruncat peste mai multe maşini parcate. Norocul a făcut ca niciun om să nu fie în preajmă în acel moment.

În judeţul Suceava, temperaturile au scăzut atât de mult peste noapte, încât a început chiar să ningă. Mai mulţi şoferi au filmat zăpada de pe şosele. În unele locuri, stratul de zăpadă ajunge chiar şi la 10 centimetri.

Şi frigul ne trimite cu gândul direct la lunile de iarnă. În depresiuni, valorile au scăzut până la minus două grade. Iar meteorologii nu vin cu veşti bune. Abia de săptămâna viitoare vor înceta şi ploile.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt