Viaţa, în miniatură

Viaţa, în miniatură

Cea mai mare dioramă din România se află într-o sală a Gării de Nord din Timişoara. Macheta feroviară se întinde pe 140
de metri pătraţi şi numără peste cinci sute de metri de şină de cale ferată. În această lume în miniatură pot fi văzute aproape 50 de locomotive, tuneluri şi poduri, blocuri, eoliene, o catedrală, câteva castele şi chiar un versant muntos cu un telescaun. Vă invităm în lumea locomotivelor de jucărie, care plac deopotrivă adulţilor şi copiilor.

Nu se ciocnesc niciodata. Nu sar de pe sine si, cel mai important, de fiecare data ajung la timp la destinatie. Vorbim de trenuletele care compun cea mai mare diorama din Romania. Aceasta a fost construită în trei ani.

Cea mai mare parte a dioramei este facuta din ghips, cartoane si polistiren. Nu lipsesc cladirile mai multor gari, o copie a unei statii de pompieri sau cascada Bigar. Fiecare detaliu este atent gandit si realizat. Astfel, în miniatura trenului Orient Express, calatorii pot fi vazuti chiar cand iau masa. Pentru a realiza fiecare detaliu al constructiei sunt necesare ore intregi de munca

Primele linii au fost puse pe machete in 2019. Dupa cateva luni au inceput sa apara si diferite constructii, poduri rulante,
tuneluri si in permaneta cei doi creatori realizeaza lucruri noi.

Nimic insa nu ar functiona daca partea electronica ar fi neglijata. Ca in viata reala, totul este computerizat.

Simultan pot circula 10 trenuri, fiecare pe linia lui. Diorama de la Timisoara se transformă tot timpul, este un muzeu viu.
Acum se intinde pe 140 de mp si numara peste 500 de metri de sina de cale ferata, in miniatura. Mereu apar insa noi şi
noi elemente. Ceea ce aduce si vizitatori in permanenta. Mici si mari.

Expozitia este deschisa deocamdata doar la final de saptamana, iar accesul este gratuit.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt