Vaccinate fără acordul părinţilor

Vaccinate fără acordul părinţilor

Acuzaţii grave lansate de craiovean la adresa statului român. Bărbatul susţine că reprezentanţii DGASPC Dolj i-au vaccinat fără acordul său cele două fete pe care le lăsase într-un centru de plasament cât timp el era plecat la muncă în Franţa. Totul este însă perfect legal, susţin cei de la Protecţia Copilului.

Cele două surori au fost părăsite de mamă în urmă cu 10 ani. Femeia le-a abandonat şi a plecat în străinătate. Au rămas doar cu tatăl. Care, atunci când a plecat şi el la muncă peste hotare, le-a dus într-un centru de plasament. Acum acesta susţine că fetele au fost imunizate pentru COVID fără ca el să fie de acord cu acest lucru.

Minorele au fost vaccinate săptămâna trecută cu prima doză. Tatăl vrea ca ele să nu facă rapelul.

Reprezentanţii DGASPC Dolj susţin că vaccinarea s-a făcut conform legii. Reprezentantul legal al fetelor şi-a dat acordul. Iar în acest caz reprezentantul legal este chiar şefa centrului în care copiii sunt instituţionalizaţi.

Tatăl fetelor este revolatat. Susţine că va sesiza inclusiv poliţia în acest caz. Cum însă nu este în ţară va depune
plângerea online. 90 la sută din copiii aflaţi în centrele de plasament din întreaga ţară au fost deja vaccinaţi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt