Un vagon de marfă a deraiat la Medgidia

Un vagon de marfă a deraiat la Medgidia

Un vagon din compunerea unui tren privat de marfă a deraiat pe linia zece, din staţia CF Medgidia, însă circulaţia trenurilor de călători nu a fost afectată, informează CFR SA.

"Trenul privat de marfă, care asigura transport pe relaţia Tulcea - Slatina, se afla în circulaţie pe linia 10 din staţia CF Medgidia, când s-a produs deraierea celui de- al patrulea vagon din compunerea garniturii. Precizăm faptul că traficul feroviar de călători spre şi dinspre Constanţa nu a fost afectat", spun reprezentanţii CFR SA.

Potrivit sursei citate, echipele de intervenţie ale SRCF Constanţa au acţionat pentru repunerea pe şină a vagonului respectiv, la această oră fiind finalizate operaţiunile respective.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt