Un ultim omagiu pentru Papa Benedict

Un ultim omagiu pentru Papa Benedict

Peste 100.000 de credincioşi i-au adus un ultim omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea, la Basilica Sfântul Petru din Vatican. Acesta a încetat din viaţă în ultima zi a anului trecut, la vârsta de 95 de ani. Oamenii pot veni să-şi arate respectul faţă de fostul suveran până joi, atunci când va fi înmormântat.

Mii de oameni s-au aşezat la coadă, încă din zorii zilei, în celebra piaţă Sfântul Petru. Au venit să se reculeagă şi să-şi ia rămas bun de la papa emerit. Însă doar pentru câteva momente, deoarece nu au voie să se oprească în faţa catafalcului. Printre primii vizitatori s-au numărat premierul italian, Giorgia Meloni şi preşedintele ţării, Sergio Mattarella.

Trupul fostului cardinal Joseph Ratzinger este depus pe un catafalc, în faţa altarului bisericii Sfântul Petru.Fostul suveran pontif este imbracat în roşu, cu o mitră albă.

Funeraliile vor avea loc peste două zile, în Piaţa Sfântul Petru, şi, pentru prima dată, slujba de înmormântare a unui papă va fi oficiată de un alt papă. Vaticanul a anunţat că va fi o ceremonie simplă şi sobră, în conformitate cu dorinţele fostului suveran.

Pe 19 aprilie 2005, Joseph Ratiznger devenea al 256-lea papă şi primul de orgine germană în aproape 500 de ani. . În 2013, el a ales să renunţe însă la pontificat, după doar opt ani marcaţi de acuzaţii la adresa Bisericii Catolice. Benedict al 16 lea rămâne astfel în istorie ca primul suveran pontif care a abdicat în ultimii 600 de ani.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt