Un nou fenomen în Capitală: trotinete electrice vandalizate sau pur și simplu aruncate în apă. Companiile care închiriază au scos până acum zeci de trotinete din Herăstrău sau din râul Dâmbovița. Mai mult, unele nu sunt recuperate niciodată: cei care le folosesc le distrug sistemele GPS, le vopsesc și le vând pe internet sub branduri proprii.
Acești tineri s-au filmat în momentul în care unul dintre ei aruncă o trotinetă în râul Dâmbovița. Nu este un caz singular, se plâng companiile care închiriază mijloacele de transport.
Adrian Daniel – manager companie: Chiar în lacul Herăstrau, aici, în parc, se vedeau de pe margine, se vedeau trotinetele pur și simplu în apă. Un tânăr minor l-am surprins exact când arunca trotineta în apă.