Un medicament antidepresiv ieftin şi disponibil poate preveni formele grave de COVID (studiu)

Un medicament antidepresiv ieftin şi disponibil poate preveni formele grave de COVID (studiu)

Un medicament antidepresiv ieftin şi disponibil poate reduce cu aproape o treime riscul de a face o formă gravă de COVID la pacienţii predispuşi să dezvolte o astfel de formă, potrivit unui studiu citat de CNN.

Pacienţii care au luat medicamentul denumit fluvoxamină au fost mai puţin predispuşi să deszvolte o formă gravă a bolii şi să necesite spitalizare, arată datele studiului efectuat pe 1.500 de pacienţi în Brazilia.

Medicamentul, care se vinde sub numele de Luvox, este un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei (SSRI), folosit adesea în tratarea tulburării obsesiv-compulsive (OCD) şi a depresiei. Dar el poate afecta şi inflamaţiile, potrivit dr. Angela Reiersen, profesor asociat de psihiatrie la Universitatea Washington University din St. Louis, care a lucrat la studiul publocat în revista The Lancet Global Health.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt