Un bătrân din Cugir a murit de frig în casă

Un bătrân din Cugir a murit de frig în casă

Un bărbat de 72 de ani din oraşul Cugir, care locuia singur, a murit îngheţat în propria locuinţă, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Potrivit Agerpres, în dimineaţa zilei de luni, în urma unui apel prin 112, poliţiştii din Cugir s-au deplasat la o locuinţă din oraş, unde au identificat cadavrul unui bărbat de 72 de ani.

"O echipă operativă de cercetare a efectuat investigaţii, iar din primele cercetări a rezultat că bărbatul, care locuia singur, nu ar fi fost victima vreunei infracţiuni. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, iar în urma necropsiei s-a stabilit ca şi cauză a decesului hipotermia", precizează IPJ Alba.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt