Deşi pare greu de crezut, în războiul din Ucraina sunt prinşi şi sute de turişti străini. Veniseră în ţara vecină înainte de
invazia rusă pentru o experință frumoasă şi inedită, însă în scurt timp s-au trezit în mijlocul unui conflic armat în care
bombele explodează în orice moment şi la orice pas. Colegii noştri Marius Saizu şi Adrian Negru, aflaţi în prima linie a
războiului din Ucraina, au stat de vorbă cu Arda, un tânăr din Turcia care trăiește acum clipe greu de crezut.
Arda este din Istanbul. A visat la o vacanță în Ucraina unde se aștepta la o experiență nouă, interesantă. A găsit în
schimb o țară aflată sub teroare, frica se simte la fiecare colț, iar privirile oamenilor cer ajutor. De două zile este blocat în
Odessa, unul dintre primele orașe bombardate.
Nu a crezut nicio clipă că o să fie prins în mijlocul razboiului. Momentele de panică nu l-au ocolit pe Arda.
Pentru că este dificil să părăsești Ucraina acum, încearcă să găsească soluții ca să plece din țară și să se întoarcă în
siguranță acasă.