Trupele ruse par să-şi regândească tactica după ce ofensiva împotriva Ucrainei nu a decurs conform planului

Trupele ruse par să-şi regândească tactica după ce ofensiva împotriva Ucrainei nu a decurs conform planului

Înaintarea trupelor ruse către Kiev este încetinită în timp ce acestea se confruntă cu dificultăţi logistice, inclusiv insuficienţa combustibilului şi a proviziilor, unele unităţi ruse având aparent şi un moral redus pentru luptă, conform evaluării făcute marţi agenţiei Reuters de un responsabil militar american.

Victoria rapidă preconizată de comandanţii ruşi în invazia asupra Ucrainei declanşată joi nu s-a materializat, astfel că ei par acum să schimbe tactica spre o intensificare a bombardamentelor asupra oraşelor ucrainene, un baraj de rachete fiind lansat asupra oraşului Harkov, cu victime în rândul civililor, cel puţin 10 morţi şi 35 de răniţi.

Imagini din satelit arătau luni un convoi de vehicule militare ruse pe o lungime de 64 de kilometri la nord de capitala Kiev, care se pregăteşte în continuare pentru un asalt aşteptat încă de la începutul invaziei, dar care până acum nu a avut loc. Bariere împotriva tancurilor (arici antitanc) au fost amplasate pe principalele străzi, s-au săpat tranşee şi au fost aduse camioane de nisip pentru umplerea sacilor destinaţi ridicării punctelor de tragere, relatează corespondentul agenţiei EFE.

''Un motiv pentru care lucrurile par să stagneze la nord de Kiev este că ruşii se regrupează, îşi regândesc tactica şi încearcă să se adapteze obstacolelor de care s-au lovit'', este de părere responsabilul militar american, ce a vorbit cu condiţia anonimatului, el adăugând că moralul redus în rândul propriilor trupe şi problemele logistice, plus rezistenţa peste aşteptări a armatei ucrainene, sunt elementele care au împiedicat o înaintare rapidă.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt