Trupa Kiss, pentru prima şi ultima dată în România

Trupa Kiss, pentru prima şi ultima dată în România

A 11-a ediţie a festivalului Rock the City a adus pentru prima dată în România trupa Kiss. Concertul a făcut parte din
turneul lor de adio, End of the Road. Artiştii rock au reuşit să adune mii de oameni, de toate vârstele, pentru a lua parte la
unul dintre ultimele lor concerte. După o carieră de 50 de ani, spectacolele lor au rămas la fel de uimitoare.

Aseară, trupa legendară Kiss a cântat pentru prima dată în România în cadrul turneului lor de adio. Ei au făcut, ca întotdeauna, un spectacol care îţi taie răsuflarea, de la costumaţia şi machiajul specifice lor, la întreaga prezenţă
scenică. Chiar dacă este o trupă veche, cei mici au fost cei mai încântaţi să îi vadă pe renumiţii artişti rock.

Şi cei mari, care au crescut cu muzica lor, au venit la concert cu o doză de nostalgie, sperând că, totuşi, trupa nu va înceta
să cânte.

Cea mai de succes formaţie rock la nivel mondial, Kiss, îşi incheie cariera după aproape 50 de ani. Din 1973 încântă
generaţii de spectatori.

Au schimbat conceptul de apariţii pe scenă şi au uimit întotdeauna cu măştile şi costumaţiile excentrice şi unice. Spectacolul rămâne la fel de uimitor, deşi nu mai au vârsta cu care şi-au început cariera. Au cântat impecabil aproape 3 ore. Cel mai în vârstă membru are acum 72 de ani. Trupa a scris istorie în muzica rock şi a reuşit să se menţină la fel de iubită în toţi aceşti ani.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt