Tânără şantajată de fostul iubit cu filmări şi fotografii indecente. El a fost arestat

Tânără şantajată de fostul iubit cu filmări şi fotografii indecente. El a fost arestat

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Bucureşti, a fost reţinut de poliţiştii ialomiţeni, pentru că a şantajat o tânără din Slobozia, cerându-i sume de bani pentru a nu face publice imagini compromiţătoare cu aceasta.

Conform anchetatorilor, cei doi au avut o relaţie, însă după ce s-au despărţit, el a început s-o şantajeze. Din cercetări a reieşit faptul că tânărul a pretins şi a primit diferite sume de bani, pentru a nu publica pe reţelele sociale fotografii şi imagini compromiţătoare cu fosta iubită. De frică, ea i-a transferat în cont suma de 1.000 de lei. Dar văzând că ameninţările şi şantajul continuă, l-a reclamat. Suspectul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de şantaj în formă continuată, fiind dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt