Loteria Română anunţă că a fost câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 7,32 milioane de euro, la Piteşti
LOCUL CEL BUN, serialul preferat al preşedintelui Barack Obama, debutează la Prima TV
Un scenariu diferit faţă de tot ce aţi văzut până acum, o distribuţie care îi include pe celebrii Kristen Bell şi Ted Danson, o poveste fascinantă despre prietenie şi bunătate. Toate acestea, împreună, se văd din 22 noiembrie, de luni până vineri, de la 19.30 în serialul Locul cel Bun ( The Good Place).
Încep eliminările în reality show-ul CURSA IUBIRII
S-au cunoscut, s-au întrecut, au format prietenii sau antipatii, acum e momentul să se voteze. Din acest weekend, în CURSA IUBIRII de la Prima TV, încep eliminările.
Premiaţi de NASA, uitaţi de statul român
Să câştigi premii la NASA şi să nu ai banii necesari pentru a merge să le ridici! Este încă un paradox posibil la noi.
O româncă a desenat cel mai frumos afiş pentru pace
La doar 14 ani, o ieşeancă a câştigat Marele Premiu la un concurs la care au participat nu mai puţin de 650 de mii de concurenţi din toată lumea.